Monthly Archives: ianuarie 2015

Cum ne pregătim pentru moarte?

Dacă titlul de mai sus vi s-a părut macabru, dar ați trecut peste asta și ați rămas să citiți mai departe, iată și recompensa: punctul sau, mai bine zis, punctele de origine a acestei întrebări retorice.

Primul este preocuparea lui Kugel, personajul principal din Speranța: o tragedie, de Shalom Auslander, pentru ultimele cuvinte perfecte rostite înainte de moarte, cuvinte care să cuprindă, să rezume, să exprime chintesența vieții individului. Romanul este presărat cu diverse tentative de sentințe scurte, puternice, de impact, gândite atât pentru sine, cât și pentru alții. Iată și un fragment ce reprezintă un soi de îndrumar, din care nu lipsește ironia atât de prezentă în întreaga carte:

Keep it short. To the point. Get in and get out. Less chance of typos that way. Kugel thought that might be his perfect ending: for he who had spent his life reading, surrounded by books and incapable of shaking his begrudging respect for the written word, he who had spent so much time and consideration trying to come up with the perfect final phrase, that set of words that said so much in so little, the best last thing anyone ever said, and then, in writing that perfect thought in his suicide note, to misspell it. It is finushed. Good-bye cruel werld. Fuck all of you mothfuckers.

Tot un îndrumar, de data asta pentru cei care intenționează să se sinucidă, și tot ironic am găsit și în Deaf Sentence, de David Lodge. Unul dintre personaje, o americancă dezinvoltă sau țăcănită de-a dreptul vrea să-și scrie lucrarea de doctorat pe tema biletelor de sinucigași. Iată un fragment dintr-un soi de ghid (o glumă cam sinistră) adresat celor suficient de disperați ca să-și ia viața:

The first thing you must decide is what method to use. Are you going to type your note on a typewriter or a computer? Or are you going to write it out by hand? A handwritten note is more personal, and will therefore have a greater emotional effect on your readers. But if you compose it on a computer you will be able to read it through and edit it. After all, this is the last thing you will ever say, it is your final statement to your family, friends, and the world. It may be read out in the coroner’s court, and quoted in the media. It may even end up in an anthology of suicide notes! So you want to make it as clear and unambiguous as you can. You might consider composing your note on a computer and then copying out the final draft by hand to give it that personal touch. But don’t make the note too polished. Switch off your computer’s spellchecker and grammarchecker. A few mistakes in your letter will give it an effect of urgency and authenticity.

Și așa a apărut întrebarea de mai sus, la care nu aștept niciun răspuns, desigur; mi s-a părut numai interesant să compar, fie și în treacăt, cele două preocupări pentru felul în care îți închei viața, pentru cuvintele rostite sau scrise chiar înainte de momentul crucial, pentru pregătirea minuțioasă a acestuia și pentru impactul ultimelor cuvinte asupra celor ce rămân în urmă.

Mai știți și alte exemple literare?

3 Comments

Filed under Citate, Lecturi

Traseu Cota 1400-Cabana Zănoaga-Scropoasa

Într-un weekend cu vreme așa frumoasă, era și păcat să stăm în casă sau în oraș, așa că am plecat la munte. Nu am fost originali, multă lume a avut aceeași idee ca noi, așa cum a dovedit-o și trenul RegioTrans de la 7.40, cu multele-i vagoane pline. Peisajul era colorat și previzibil: schiuri, plăci, bețe de drumeție, rucsacuri burdușite, ici-colo câte o valiză rătăcită… în tren căldură mare, în suflete entuziasm, atmosfera plină de povești, cântece, prietenii…

Coborâm în Sinaia și urcăm cu microbuzul până la Cota 1400, unde ne facem cu greu loc printre turiști, sănii și schiuri ca să ajungem la telescaun. Cald de poți să stai în tricou, dar sus cam înghețăm, noroc cu priveliștea superbă (din telescaun n-am decât un selfie făcut cu telefonul, eu aveam mâinile prea înghețate și inima prea cât un purice ca să mai scot și aparatul din rucsac).

Ajungem la Vârful Furnica, de unde coborâm pe Valea Dorului și ne oprim apoi și la Valea Soarelui, ca să așteptăm restul găștii, care s-a încumetat să urce pe jos.

20150117_124644

DSCN5427Terasele sunt îmbietoare, cozile la telescaun lungi și late, schiorii sunt în formă, muzica bubuie din boxe, ici-colo câte un câine ce aleargă prin zăpadă, copii în culmea fericirii.

DSCN5430

DSCN5433

Când se reunește grupul, plecăm pe Culmea Nucetului, cu destinație finală pentru sâmbătă seara Cabana Zănoaga. De jur împrejur, o mare de zăpadă și de gheață, neatinsă, virgină, superbă! Din loc în loc, câteva urme de vulpe, probabil. Îmi place să simt zăpada înghețată cedând sub tălpile mele, să aud scârțâitul sub bocanci, să mă umplu de atâta aer curat și priveliști frumoase.

DSCN5446

DSCN5447

20150117_164133

DSCN5468

DSCN5472

Începem să ne afundăm în zăpadă, uneori până la glezne, alteori până la genunchi, de câteva ori până la coapse. Mersul e anevoios, mai ales când tai potecă, noroc că te ajuți de bețe și că ai parazăpezi. Facem des popas, să ne tragem sufletul și să ne adunăm puterile pentru următoarea porțiune de drum.

DSCN5476

DSCN5478Ajungem în pădure unde ne învăluie întunericul, iar zăpada e din ce în ce mai mare. Mă simt ca în Urzeala tronurilor și în minte îmi răsună numai „Winter is coming!”. Când picioarele ni se afundă până la coapse, râd și de mine, și de ceilalți, și mă străduiesc să mă extrag cu ajutorul bețelor, dar pe ultima bucată de drum ne ajunge oboseala și parcurgem restul traseului aproape în tăcere, numai luminile frontalelor se mai văd, numai scârțâitul zăpezii se mai aude. Ieșim într-un final la Lacul Bolboci. Pe dreapta, dincolo de lac, se văd luminile de la Cabana Bolboci. Gerul s-a lăsat brusc, mă simt personaj de film (The Day After Tomorrow, pentru cunoscători ;)).

Mergem înainte și ajungem la Zănoaga, și ea înghețată, cu două insule de căldură: bucătăria, unde mâncăm și stăm la povești și cântece până târziu, și camerele, unde lăsăm toropeala să ne învăluie până dimineață.

E bine că ni s-au uscat hainele și bocancii, avem un nou drum de parcurs, spre Scropoasa de data asta. Mergem prin Cheile Zănoagei, pe care le-am mai traversat când totul era verde și însorit. Am dat și de un urs atunci și am făcut cale întoarsă, dar de data asta stau liniștită, e iarnă, mă aștept ca urșii să hiberneze. Ajungem la Scropoasa, fosta cabană e părăsită, sunt doar niște oameni care au grijă de instalațiile hidro din zonă. Câțiva câini ne latră prietenos și se gudură pe lângă noi. Facem popas, înainte să urcăm din nou.

DSCN5485

Apa lacului e înghețată în mare parte, se aud niște gâște, totuși, iar peisajul nu e lipsit de farmec.

DSCN5486

DSCN5487

Tunelul e închis, păcat, ne-ar fi scurtat drumul cu o oră și ceva. Asta e, plecăm din nou, pe lângă apă, pe sub fosta bandă transportoare de calcar. Traseul nu e greu, trebuie doar atenție multă. Nu prea mai stăm la poze, că trebuie să ajungem la ora 14.00 la Dobrești, doar pe dumnealui l-am fotografiat, că prea era frumos:

DSCN5488

DSCN5489

Duminică, vremea nu mai e la fel de bună, dăm de soare abia sus, după un urcuș epuizant, când facem un nou popas de refacere a forțelor. Niște ciocolată și o portocală rătăcite prin rucsac fac minuni. Doi dintre câinii de la Scropoasa, care ne-au însoțit tot drumul până aici, se uită pofticios. Începem să coborâm, impulsionați la un moment dat de faptul că cineva a văzut un urs mai sus de noi!!! Se pare că nu hibernează, totuși.

Harta, BUCEGI - Nic. Popescu [1992]

Ajungem la capătul traseului epuizați, dar încă zâmbind. Coborâm în Sinaia cu un microbuz și de acolo înapoi la București cu trenul, mai aglomerat decât la venire. Noroc că timpul trece repede cu povești, râsete, cântece și noi prietenii. Ne facem deja planul pentru ieșirile următoare… cum altfel?

7 Comments

Filed under Călătorii

Finlanda iarna

Iarna în Finlanda e ca în povești… sau cel puțin așa mi s-a părut mie în cele câteva vizite scurte acolo, dar eu eram subiectivă, recunosc.

Ce să nu-ți placă?

În cartiere, întinderea albă, liniștea, copacii, căsuțele acoperite din care răzbăteau lumini calde, senzația aia că e așa cum trebuie să fie…

P1300002

P1310010

P1310014

P1310015

În Helsinki, totul perfect funcțional, fără blocaje, fără nervi și aglomerație (de unde?), femeile sexi chiar și pe ger, bicicletele parcate sub straturi de zăpadă, ambarcațiunile înghețate la mal în port…

P2020041

P2020048

P2020052

P2020056

P2040063

P2040069

P2040077

P2040080

P2040087

P2040095

P2040068

În afara orașului, cabanele pierdute printre copaci, la distanțe mari una de alta, de parcă finlandezii ar fi căutat singurătatea departe de mulțimea (oricum nu prea mare) dezlănțuită din capitală, căsuțele poștale strânse mănunchi, colorate și numerotate, aleile din pădure cu denumiri, organizare până și în natură, ca să nu mai spun că la cabane aveai toate facilitățile: de la curent electric și canalizare la stative de lemne, leagăn în curte și lac cu ponton în spate, blănuri și șemineu în salon (nu m-am putut abține, am pus și o poză cu somon)….

P2080052

P2080053

P3200194

P3200182

P3200183

P3200201

Ce să nu-ți placă? 🙂

 

7 Comments

Filed under Călătorii