Monthly Archives: decembrie 2014

Cuvântul zilei: nostalgie

Un cuvânt banal, nu? Iată ce zice DEX-ul:

NOSTALGÍE, nostalgii, s. f. Sentiment de tristețe, de melancolie provocat de dorința de a revedea un loc drag, o persoană apropiată sau de a retrăi un episod din trecut. A Dorință (plină de regrete) pentru ceva greu de realizat. – Din fr. nostalgie.

Îi cunoașteți etimologia?

Am găsit explicația în Jurnal de lectură, de Alberto Manguel. Se pare că termenul „nostalgie” a fost inventat în 1688 de Johannes Hofer, un medicinist alsacian, în teza sa Dissertatio medica de nostalgia. Acesta a combinat termenii din greacă nostos, care înseamnă întoarcere acasă, și algos, care înseamnă durere, pentru a descrie boala de care sufereau soldații elvețieni aflați departe de munții lor.

Homesick Canadian Soldier

 Soldat canadian  (n-am găsit elvețian :p) în Al Doilea Război Mondial

Sursa fotografiei: flickr

 

Leave a Comment

Filed under Cuvântul zilei

Bansko

Ei, și pentru că în ultimul timp am vorbit mai mult despre cărți și mai puțin despre călătorii, am zis să echilibrăm balanța și să mai povestesc un pic și despre locurile prin care am umblat. Vorbeam ieri cu cineva despre o excursie la Bansko și așa mi-am adus aminte de o vacanță petrecută acolo în urmă cu doi ani, chiar de revelion. Am revăzut pozele și uite așa am ajuns să scriu și pe blog despre asta.

Normal, cu cât trece mai mult timp, cu atât mai șterse sunt amintirile și probabil ar trebui să mă rezum la a vă arăta câteva dintre fotografiile făcute atunci, spre exemplificare. Numai că mi s-a spus că, fără povești care să le însoțească, pozele sunt mai sărace, așa că o să încerc să povestesc câte un pic din ce-mi aduc aminte, cu riscul de a scrie o compunere de clasa a treia. 😀

În Bulgaria mai fusesem doar la Ruse, în Parcul Natural Roussenski Lom(să-mi aduceți aminte să vă arăt poze și de acolo) și pe litoral, așa că eram curioasă să văd și zona de munte. Drumul a fost luuuung (cred că am făcut vreo nouă ore) și plictisitor, în ciuda cărților, discuțiilor, somnului și micilor pauze, așa că ne-am jurat solemn în barbă să nu mai facem drum așa lung dintr-o singură bucată. Însă odată ajunși acolo, parcă am uitat de oboseală (vedeți, v-am zis eu că o să semene cu o compunere școlară: „Cum mi-am petrecut vacanța de iarnă”)… Bine, reiau. Odată ajunși acolo, am răsuflat ușurați că s-a terminat drumul și, după câteva bâlbâieli rutiere, că nu știam exact cum să ajungem la destinație, am găsit și pensiunea la care aveam rezervare.

Nu mai țin minte cum se numea (se vede doar parțial mai jos), dar arăta ca o casă de hobbiți. Sau ca cea a celor șapte pitici, dar după ce a trecut Albă-ca-Zăpada pe acolo și și-a lăsat amprenta de femeie într-o casă de burlaci. Jos, în sala de mese, trebuia să te apleci (bine, eu nu) ca să nu dai cu capul în mod repetat de tocul de sus (așa cum au făcut alții). Foarte serios, ne-am tot uitat și ne-am minunat de toate cele, dar tare ne-a plăcut.

DSC_0378

DSCN2754

DSCN2755

DSCN2767

DSCF8148

DSCF8150

Gazdele nu vorbeau nici română, nici engleză, nici vreo altă limbă mai ușor de priceput de noi, așa că ne-am înțeles mai mult prin semne și prin mimică și am avut noroc că cineva din grupul nostru (persoană importantă, nu spui cine) și-a mai adus aminte din bulgara învățată în copilărie de la televizor și a curățat-o de rugină cu ocazia asta. Nici nu știți ce benefic a fost să ne mai odihnim mâinile și cum li s-au luminat fețele gazdelor!

Nu suntem noi nici schiori, nici la dat cu placa nu ne pricepem, dar niște sănii tot am găsit și am mers pe pârtie să încercăm una-alta. Lume multă, cozi lungi, dar care avansau repede, telescaune care se succedau la intervale foarte scurte, centre de închirieri pline, prețuri (din câte am înțeles) rezonabile (nu le mai știu și oricum n-aș putea să le compar pentru că, așa cum am mai zis, nu sunt o împătimită a pârtiilor).

DSCN2794

DSCN2795

DSCN2824

Haideți să vă arăt și stațiunea: micuță, cochetă, tarabe și magazinașe care mai de care peste tot, restaurante, hoteluri, pensiuni… cam ce se găsește într-o stațiune montană.

DSC_0453

DSC_0477

Dulciuri la tot pasul…

DSCN2774

DSCN2951

DSCN2779

Stațiunea destul de colorată și de veselă:

DSCN2776

DSC_0382

DSCN2777

DSCN2784

Istoria și tradițiile se îmbină cu comerțul și turismul:DSCN2917

DSCN2918

DSCN2919

Cosmeticele pe bază de apă de trandafir sunt la tot pasul și miroooooos….

DSCN2952

Pisici în diverse forme:

DSC_0438

DSC_0461

DSCN2775Anunțurile astea erau aproape pe toate porțile. Cred că erau un fel de pomenire a morților:

DSC_0442

Și pentru că tot am zis de restaurante, am și ceva poze cu de-ale gurii:

DSCF8271

DSCF8273

DSCF8274

DSCF8275

DSCF8277

DSCF8284

DSCF8216

DSCF8403Încă un pic despre partea turstică, mai exact poze din Biserica Demnității Naționale (am găsit aici informații despre această clădire și istoria ei, pentru curioși):

DSCN2782

DSCN2899

DSCN2902

DSCN2904

DSCN2908

DSCN2909

DSCN2910

DSCN2914Nu m-am putut abține, deformare profesională, deh: greșeli de engleză și grafie adaptată.

DSCN2772

DSCN2965Și încheiem cu focuri de artificii, așa cum se cuvine:

DSCN2837

DSCN2846

DSCN2851

DSCN2854

DSCN2857

DSCN2861

DSCN2863

3 Comments

Filed under Călătorii

Levantul

L-am ocolit multă vreme pe Mircea Cărtărescu, după câteva tentative de a-l citi, soldate cu plictiseală într-un caz și ceva nedumerire în al doilea. Îmi dau seama acum că nu începusem chiar cu ce trebuia, mai exact, plictiseala provenea de la De ce iubim femeile, iar nedumerirea, adică plăcere amestecată cu lipsă de răbdare pentru a continua lectura, de la Nostalgia. Îl mai auzisem vorbind la diverse lansări de carte, mai citisem ceva poezii de el, articole, dar nu romanele care l-au consacrat, nu titlurile pentru care era adulat și gratulat de toată lumea.

Cărtărescu m-a „câștigat” anul ăsta, când l-am văzut invitat într-una dintre serile Festivalului Internațional de Literatură și Traducere de la Iași, despre care am mai povestit aici. Dincolo de răspunsurile sincere și binevoitoare la întrebările incomode ale lui Cezar-Paul Bădescu, mi-au plăcut fragmentele citite de autor: pe cel din Mendebilul îl știam deja, dar surpriza mare a fost Levantul. Am ascultat cu ochii măriți fragmentul despre întâlnirea dintre Zotalis și Iaurta și nu mi-a venit să cred! Îmi tot venea să exclam „Genial!”, dar nu sunt genul care să se dea în spectacol, mai ales într-o sală arhiplină și cu camere de luat vederi la doi metri de mine.

Levantul

Levantul, de Mircea Cărtărescu, apărut în seria de autor de la Editura Humanitas, ediția din 2009

Dar n-am uitat de impactul de atunci și mi-am cumpărat volumul. Deși e destul de greu de citit, pentru că e o limbă veche, plină de împrumuturi lingvistice, dezacorduri, cuvinte necunoscute pe alocuri, este și ușor de citit, în același timp, pentru că povestea te prinde, te amuză, te provoacă să faci paralele și comparații cu alte bucăți de literatură română despre care ai învățat și citit de mult, în școală (poezie pașoptistă, romantică, chiar și teatru etc.).

Nu o să-i fac o analiză amănunțită, să spun cât de postmodernist e, pe de o parte pentru că au făcut alții asta, pe de altă parte pentru că nu cred că v-ar interesa așa ceva de la mine. Mai bine vă dau două citate (greu de ales), că poate așa vă conving mai ușor să-l citiți:

–  O, prea jalnice Iaurta, să mai am eu nu o viață,

Ci o mie vieți în mine toate pline de răsfăț

Tot le-aș da curând de dragul drăgălașei libertăți.

Nu-i un bou să tragă omul înhămat și înjugat

La cel plug ce cu rușine de străin este mânat,

Nu e un lighean oceanul, nici Carpatul moșunoi,

Nu-s inglez, rumân îmi spune și să mor rumân eu voi.

– But you speak perfectly English, zise grecul minunat.

– Well, I studied once at Cambridge, grăi junele bărbat.

– Cambridge? zău? nu minți tu oare? Și n-ai cunoscut cumva

Un studinte grec cu ochii și gurița de tetrea?

sau

– Se întinde o câmpie pre subt poale de Carpați,

Acolo stătea-n vechime dachii foarte lăudați,

Acolo trăia ferice, dân caval cântând la turme.

Dă la ei pă-ntinsul țerii, zău, rămas-au multe urme.

Ducul înțelept le fuse Dechebal, viteazul rigă,

Ci săraci era și mândri, căprior cu mămăligă

De avea la cină, dachii era foarte mulțumiți.

(Am cercat cu-anacronismul cetitorii adormiți,

Căci adus fu cucuruzul în Evropa multe vacuri

Mai apoi, cum se vădește de citești în almanacuri.)

Citiți-l măcar de curiozitate, măcar ca exercițiu, măcar parțial. Pentru mine a fost o adevărată revelație.

O ultimă observație: mă gândeam că e păcat că așa o minunăție nu poate fi tradusă (cel puțin, în forma actuală, mie mi se pare intraductibilă), când am găsit un articol care zice așa:

„Tocmai acum zece minute am semnat un contract pentru ‘Levantul’, varianta în proză, pe care vreau să-l răspândesc cât mai mult, în Europa, în primul rând’, a declarat Cărtărescu, menţionând că a transformat această carte în proză tocmai ca să poată fi tradusă.”

 Later edit: Levantul a fost tradus în spaniolă. Detalii aici.

1 Comment

Filed under Lecturi, Recenzii