Monthly Archives: decembrie 2014

Happy Christmas to all, and to all a good night!

A Visit from St. Nicholas

Clement Clarke Moore

‘Twas the night before Christmas, when all through the house
Not a creature was stirring, not even a mouse;
The stockings were hung by the chimney with care,
In hopes that St. Nicholas soon would be there;
The children were nestled all snug in their beds;
While visions of sugar-plums danced in their heads;
And mamma in her ‘kerchief, and I in my cap,
Had just settled our brains for a long winter’s nap,
When out on the lawn there arose such a clatter,
I sprang from my bed to see what was the matter.
Away to the window I flew like a flash,
Tore open the shutters and threw up the sash.
The moon on the breast of the new-fallen snow,
Gave a lustre of midday to objects below,
When what to my wondering eyes did appear,
But a miniature sleigh and eight tiny rein-deer,
With a little old driver so lively and quick,
I knew in a moment he must be St. Nick.
More rapid than eagles his coursers they came,
And he whistled, and shouted, and called them by name:
„Now, Dasher! now, Dancer! now Prancer and Vixen!
On, Comet! on, Cupid! on, Donner and Blitzen!
To the top of the porch! to the top of the wall!
Now dash away! dash away! dash away all!”
As leaves that before the wild hurricane fly,
When they meet with an obstacle, mount to the sky;
So up to the housetop the coursers they flew
With the sleigh full of toys, and St. Nicholas too—
And then, in a twinkling, I heard on the roof
The prancing and pawing of each little hoof.
As I drew in my head, and was turning around,
Down the chimney St. Nicholas came with a bound.
He was dressed all in fur, from his head to his foot,
And his clothes were all tarnished with ashes and soot;
A bundle of toys he had flung on his back,
And he looked like a pedler just opening his pack.
His eyes—how they twinkled! his dimples, how merry!
His cheeks were like roses, his nose like a cherry!
His droll little mouth was drawn up like a bow,
And the beard on his chin was as white as the snow;
The stump of a pipe he held tight in his teeth,
And the smoke, it encircled his head like a wreath;
He had a broad face and a little round belly
That shook when he laughed, like a bowl full of jelly.
He was chubby and plump, a right jolly old elf,
And I laughed when I saw him, in spite of myself;
A wink of his eye and a twist of his head
Soon gave me to know I had nothing to dread;
He spoke not a word, but went straight to his work,
And filled all the stockings; then turned with a jerk,
And laying his finger aside of his nose,
And giving a nod, up the chimney he rose;
He sprang to his sleigh, to his team gave a whistle,
And away they all flew like the down of a thistle.
But I heard him exclaim, ere he drove out of sight—
“Happy Christmas to all, and to all a good night!”

Leave a Comment

Filed under Citate, Lecturi

Planeta de Aur (Aventurile lui Hendrik de Mol)

Planeta de aurPlaneta de Aur (Aventurile lui Hendrik de Mol), de K. J. Mecklenfeld, 2014

Din când în când dau în mintea copiilor și ce moment mai bun pentru asta decât ajunul Crăciunului? Stop cadru: ninge ca-n povești, în sobă arde focul (sau măcar e pornit televizorul pe canalul Fireplace), lângă mine am o cană mare cu ceai de roiboos și ghimbir și o farfurie de fursecuri (bine, merge și cu ciocolată caldă și cozonac), în casă miroase a brad și a portocale… eu stau cufundată într-un fotoliu și citesc Aventurile lui Hendrik de Mol. Nu-i rău, nu?

Așa îmi imaginam eu că o să se întâmple. În loc de asta, le-am citit în tren, înfundându-mi căștile tot mai adânc în urechi ca să nu aud conversația vecinilor de compartiment, „colindătorii” care urlă versuri greșite pe aceeași melodie distorsionată sau cei care îți vatămă iremediabil auzul și mirosul cu capra, tobele și pieile lor urât mirositoare. Halal spirit al Crăciunului și la mine, știu! Oricum, dacă putea ceva să mă ajute să ignor toate astea, atunci cartea lui K. J. Mecklenfeld a fost alegerea potrivită. Dar s-o iau cu începutul.

De titlul acesta am auzit prima dată într-un articol din Dilema, dedicat cărților pentru copii. Mi-am făcut atunci o notă mentală s-o caut și întâmplarea a făcut ca mai târziu să mă împrietenesc virtual cu autorul, care mi-a dăruit-o chiar înainte de Crăciun. Cadou a fost nu numai cartea în sine, ci și emoțiile pe care mi le-a pricinuit lectura ei și pe care, mărturisesc, nu le-am mai avut de când am citit Minunatele aventuri ale lui Nils Holgersson, de Selma Lagerlöf. Cartea lui Mecklendfeld este minunată nu numai pentru puști începând de la, să zic eu, 10-12 ani, ci și pentru noi, copiii mai mari.

Imaginația autorului îmbină lumea reală cu lumea jucăriilor (pluș, lemn, roboți, microbi-pirați, pești-banană, urși-luptători, elefanți-savanți, dragoni etc.), în care găsim magie, dar și un regim dictatorial, elemente de mitologie, dar și de psihologie și SF, aventuri multe și personaje care mai de care mai simpatice (Wilhelmina este, cred, preferata mea) sau, dimpotrivă, mai odioase. Dincolo de întâmplările care m-au ținut cu sufletul la gură, eu am empatizat cu Hendrik și cu temerile lui (pe care le va învinge treptat cu ajutorul noilor săi prieteni), am râs pe alocuri (mai ales de exclamațiile peștelui-banană) și m-am emoționat la devotamentul, curajul și dragostea ce unește eroii poveștii.

Sigur că nu o să vă spun despre ce este vorba, va trebui să citiți singuri ca să descoperiți cine este Hendrik de Mol, ce legătură există între numele său și o cârtiță, ce importanță au jucăriile, de ce există o rivalitate între jucăriile de pluș și cele de lemn, ce formă pot să ia pirații spațiului, ce este Planeta de aur, cine o păzește, dacă navele spațiale de pluș sunt mai sigure decât cele de lemn, dacă prietenia și dragostea de frate sunt mai puternice decât trădarea, dacă teama de spații deschise poate fi tratată cu un costum făcut dintr-o cutie de bomboane de vișine și multe altele.

O carte minunată despre prietenie, familie, curaj, depășirea propriilor temeri și trăirea unor aventuri extraordinare, o carte perfectă de Crăciun și nu numai în care Binele învinge Răul printr-o serie de întâmplări ce te fac să râzi, să te emoționezi și te pun și pe gânduri. Lectură plăcută și nu uitați: aveți grijă de jucăriile voastre pentru că nu se știe când vă pot salva viața!

P.S. Dragă K. J., abia aștept ediția nouă cu corecturile de rigoare, ca să le-o pot face cadou și nepoților mei. 🙂 Pe asta o păstrez pentru mine, am eu senzația că voi vrea s-o mai recitesc din când în când. 😉

UPDATE: K. J. Mecklenfeld a câștigat concursul de manuscrise organizat de Editura Univers, secțiunea de Literatură pentru copii, așa că minunata lui carte se va găsi de acum și în librăriile din România, în ediție nouă Univers. Cartea va fi lansată la Gaudeamus 2015, sâmbătă, 21 noiembrie, ora 14.00, la standul Editurii Univers.

9 Comments

Filed under Lecturi, Recenzii

Piciorul Pietrei Arse

Vorbeam cu Ioana zilele trecute despre munte și iarna la munte și mi s-a făcut dor. Dar cum, în afară de foarte puțin în Ciucaș, unde am trăit prima zăpadă din iarna asta (și era încă toamnă, de fapt), nu am dat cu nasul de zăpadă la munte în sezonul ăsta, am scotocit prin arhive și am găsit niște fotografii de mai demult. M-am oprit asupra lor pentru că ieșirea aia a fost de ținut minte…

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Am stabilit cu niște prieteni să facem o tură de o zi la munte. Zis și făcut: trezit devreme sâmbătă dimineața, mers cu trenul până la Bușteni, sandvișuri, ceai, veselie multă, entuziasm, urcat cu telecabina până la Babele, apoi traseu pe platou.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Peisajul frumos, deh, încet-încet, pe lângă jnepeniș…

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Zăpadă destul de mare pe alocuri…

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

După o masă destul de copioasă și alte hlizeli la cabana Piatra Arsă, am pornit în traseul de coborâre pe Piciorul Pietrei Arse, care – credeam noi – avea să dureze vreo două ore. Piece of cake, right? Wrong!

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

La scurt timp după plecarea din cabană, ne-am întâlnit cu două turiste… cam rătăcite, care voiau să facă același traseu ca noi, dar nu știau drumul, așa că le-am cooptat. Simpatice fetele, erau din Kazahstan și fluierau mult, că auziseră ele că așa se păzesc de urși. Și a început aventura: pantă înclinată, zăpadă pulbere, alunecoasă, picioare afundate până la genunchi și uneori chiar mai sus, un pic de adrenalină și multă oboseală.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

4

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Mai o căzătură, mai un hohot (de râs, nu de plâns), mai o poveste și hai fuga-fuga, să nu ne prindă înserarea prin pădure, că nu aveam decât două frontale la șase oameni.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Câte un ghiocel sau o brândușă, singurele semne că era, totuși, martie.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Am făcut sprint în ultima parte a drumului, ca să ajungem în Sinaia în timp util. Obosiți, uzi, înfrigurați, cu picioarele tremurânde, după vreo șase ore de traseu în loc de cele două estimate, dar încă entuziasmați și veseli. Cireașa de pe tort a fost că, odată ajunși în stațiune, a trebuit să mai mergem vreo patru kilometri pe drum asfaltat, până să ajungem la gară, iar după atâtea ore de efort intens, asta era tot ce mai lipsea. Prin urmare, eu am izbucnit într-un râs isteric (și, îmi închipui eu, destul de enervant) care m-a ținut destul de mult și care, în egală măsură, i-a molipsit, dar i-a și nedumerit pe tovarășii de drumeție.

În fine, scările din fața gării le-am coborât cu au! și ioi!, că țipau toți mușchii, iar prima oprire a fost la barul din gară, unde ne-am încălzit cu câte un coniac și ne-am schimbat hainele ude. Restul e ca un vis: trenul (Săgeată) a venit destul de repede, nici nu știu când a ajuns în București, că am adormit cu toții, cert e că ne-a dus ca vântul și ca gândul, iar somnul din noaptea aia a fost cel mai adânc și mai plăcut din ultima vreme, dar și de atunci încoace.

10 Comments

Filed under Călătorii