Monthly Archives: noiembrie 2014

The Translator, de Leila Aboulela

 abouela_translatorThe Translator, de Leila Aboulela, Black Cat, New York, 2006

Recunosc că titlul a fost motivul pentru care am început să citesc această carte, curioasă de ce un traducător ar fi un bun subiect de roman. Gândul mi-a zburat imediat la Inimă atât de albă de Javier Marias și la filmul The Interpreter, cu Nicole Kidman, deși acolo protagoniștii erau interpreți (detalii, știu).

Cu The Translator am avut surpriza să descopăr un roman frumos și liric și un subiect despre care nu citisem mai nimic până la cartea scriitoarei sudaneze. Leila Aboulela folosește aici elemente din biografia ei și le împletește cu o poveste de dragoste, cu întrebări legate de religie, de limitele traducerii și de alegerile pe care le facem în viață.

Câteva cuvinte despre subiect: Sammar este sudaneză, tânără și văduvă și lucrează în Aberdeen, Scoția, ca traducătoare de arabă la universitate. După moartea soțului său într-un accident de mașină, și-a lăsat fiul cu familia în Khartoum, iar ea s-a întors într-un oraș rece și cenușiu, unde n-a făcut decât să se izoleze și să jelească.

She thought as she drank her tea that she was in a real home. She had not been in a real home for a long time. She lived in a room with nothing on the wall, nothing personal, no photographs, no books; just like a hospital room. She had given everything away…

Prietenia care se înfiripă între ea și Rae, expert în islamism și șeful departamentului în care lucrează, este ceea ce o scoate din amorțire și declanșează o serie de schimbări în viața ei, inclusiv întoarcerea acasă și reuniunea cu familia.

Dacă vi se pare că sună a telenovelă, să știți că nu e. Mie romanul mi s-a părut foarte bine scris (și hai, mie ca mie, dar Aboulela a fost apreciată de scriitori cu greutate, ca Ben Okri și J.M. Coetzee) și, dincolo de povestea în sine, este o meditație despre dragoste – romantică, pentru semeni sau pentru divinitate -, despre înstrăinarea de țară și diferențele culturale:

Outside Sammar stepped into a hallucination in which the world had swung around. Home had come here. Its dimly lit streets, its sky and the feel of home had come here and balanced just for her. She saw the sky cloudless with too many stars, imagined the night warm, warmer than indoors. She smelled dust and heard barking of stray dogs among street’s rubble and pot-holes. A bicycle bell tinkled, frogs croaked, the muezzin coughed into the microphone and began the azan for the Isha prayer. But this was Scotland and the reality left her dulled, unsure of herself. This had happened before but not for so long, not so deeply. Sometimes the shadows in a dark room would remind her of the power cuts at home or she would mistake the gurgle of the central-heating pipes for a distant azan. But she had never stepped into a vision before, home had never come here before. It took time to take in the perfect neatness of the buildings and the gleaming road. It took time for the heating in Yasmin’s car to clear the mist of their breath on the window panes.

despre terorism și două fețe opuse ale sale (teama și repulsia străinilor, motivațiile suspecților):

She looked as weary as the young men she put the questions to everyday, thin and disillusioned, their fingers dripping cigarettes, bravado and dreams. She put to them questions made up by others, then turned their answer into English words…’I worked as a helper in a beauty salon, the usual things, sweeping hair from off the floor, washing towels…’ ‘My brother served time and when he came out…’, ‘My father worked in Baghdad and lost his job when the war broke out…’ ‘We live ten, one room…’

despre doctrina islamistă și despre limitele traducerii sub toate formele ei: dintr-o limbă în alta, dintr-o cultură în alta, din trăiri în cuvinte sau acțiuni.

Pasajele despre Kartoum și cele care redau trăirile ei: nesiguranța, sentimentele care încep să se înfiripe, hotărârile de a-și schimba viața, de a reveni la esența ei, sunt frumoase, simple, lirice și de efect. Chiar mi-a plăcut stilul ei, nu mi s-a părut nimic prea mult sau prea puțin. Cât despre mesaj, cred că dincolo de turnura pe care o iau lucrurile în carte și de motivația protagonistei, rămâi cu întrebarea: tu ce ai face pentru persoana iubită?

8 Comments

Filed under Lecturi, Recenzii

Contraste

Pe Anamaria și pe Lae i-am cunoscut în vara lui 2012 la Sulina, când i-am descoperit cântând la o terasă pe malul Dunării și nu ne-am mai dezlipit de acolo. Vocea ei caldă și plină de modulații m-a cucerit din prima clipă, ca să nu mai spun de selecția de melodii care nici că putea fi mai pe gustul meu.

Am păstrat legătura și am mers pe urmă de câte ori am putut la concertele lor din București, desfășurate sub titlul Contraste. Proiectul lor pleacă de la ideea de a reuni și alterna cântece pe versurile unor poeți români, pe muzica lui Constantin Neculae, cu cântece din repertoriul internațional, alese de Anamaria. La formula inițială s-a adăugat Eugen Amarandei, la contrabas, ceea ce face ca totul să sune și mai bine.

Contraste

Aseară i-am revăzut după mai mult timp și combinația de muzică bună, umor și prietenie a fost perfectă. Redau mai jos poezia lui Virgil Carianopol care dă și titlul proiectului, însoțită de o înregistrare mai veche – nu este dintr-un concert, ca să-i puteți și vedea, dar este singura cu o calitate mai bună pe care am găsit-o. Audiție plăcută!

Sunt bucurii care-ntristează,
Sunt întristări ce fericesc,
Sunt zile fără de lumină
Şi nopţi adânci ce strălucesc.

Sunt adevăruri ce doboară
Şi sunt minciuni care ridică,
Sunt împăraţi, atotputernici
Ce însă tremură de frică.

Sunt vieţi ce-au strălucit în viaţă,
Dar când s-au stins parcă n-au fost,
Palate care nu pot ţine
Cât o cocioabă adăpost.

Sunt oameni albi pe dinafară,
Dar negri în adâncul lor
Şi negri în afară, negri,
Da-n ei de-un alb strălucitor.

Sunt dulciuri ce-amărăsc ca fierea,
Dar şi amaruri ce-ndulcesc
Sunt nedreptăţi care îndreaptă,
Dreptăţi care nedreptăţesc.

Sunt multe contradicţii, multe:
Sunt uri adânci ce nasc iubiri,
Sunt suferinţi ce-aduc lumină
Şi fericiri nefericiri!…

3 Comments

Filed under Evenimente, Muzică, Poezii

Hășmaș

Era o vreme când mergeam des în Hășmaș, deși aflat departe, tocmai în Harghita. Drumul era lung și obositor, dar asta nu mai conta când vedeam minunăția de peisaje, iar cabanierul de atunci, devenit prieten între timp, ne aștepta cu ceai cald și vorba molcomă și șugubeață.

Photo Photo  Photo Photo Photo

Când am văzut prima dată Piatra Singuratică, m-am gândit că numele i se potrivește și că probabil mulți călători ajunși pe acolo s-au identificat cu ea, au urcat în vârf și acolo, măcar pentru o clipă, s-au simțit stăpâni ai lumii, în pace cu ei și cu universul. Cine a urcat vreodată într-un vârf de munte, indiferent de înălțime, și a privit în jurul său, cu teamă și exuberanță, în același timp, cu umilință și venerare față de natură, cu recunoștință și bucurie pentru șansa oferită, știe foarte bine senzația…

Photo Photo Photo Photo Photo Photo Photo Photo Photo Photo

Între timp, Janos a plecat de acolo, iar cabana am înțeles că a fost renovată. Mai multe informații practice găsiți pe site-ul carpati.org. Eu n-am mai fost pe acolo, dar am rămas cu amintirile: drumul nesfârșit cu trenul sau cu mașina, oprirea obligatorie la cârciuma din Bălan, pentru ceaiul sau cafeaua de rigoare la dus și pentru berea mult visată la coborât, traseul frumos prin pădure, cu nemiloasa și frustranta pantă de la final, când cabana se transformea într-un miraj, atât de aproape, dar atât de greu de atins, serile cu povești și acorduri de chitară, leneveala în poienița din fața cabanei, mângâiați de razele soarelui, amuzați de jocul câinilor, mâncarea la ceaun, prieteni, tinerețe, veselie…

Photo Photo

Leave a Comment

Filed under Călătorii