Monthly Archives: noiembrie 2014

Hășmaș

Era o vreme când mergeam des în Hășmaș, deși aflat departe, tocmai în Harghita. Drumul era lung și obositor, dar asta nu mai conta când vedeam minunăția de peisaje, iar cabanierul de atunci, devenit prieten între timp, ne aștepta cu ceai cald și vorba molcomă și șugubeață.

Photo Photo  Photo Photo Photo

Când am văzut prima dată Piatra Singuratică, m-am gândit că numele i se potrivește și că probabil mulți călători ajunși pe acolo s-au identificat cu ea, au urcat în vârf și acolo, măcar pentru o clipă, s-au simțit stăpâni ai lumii, în pace cu ei și cu universul. Cine a urcat vreodată într-un vârf de munte, indiferent de înălțime, și a privit în jurul său, cu teamă și exuberanță, în același timp, cu umilință și venerare față de natură, cu recunoștință și bucurie pentru șansa oferită, știe foarte bine senzația…

Photo Photo Photo Photo Photo Photo Photo Photo Photo Photo

Între timp, Janos a plecat de acolo, iar cabana am înțeles că a fost renovată. Mai multe informații practice găsiți pe site-ul carpati.org. Eu n-am mai fost pe acolo, dar am rămas cu amintirile: drumul nesfârșit cu trenul sau cu mașina, oprirea obligatorie la cârciuma din Bălan, pentru ceaiul sau cafeaua de rigoare la dus și pentru berea mult visată la coborât, traseul frumos prin pădure, cu nemiloasa și frustranta pantă de la final, când cabana se transformea într-un miraj, atât de aproape, dar atât de greu de atins, serile cu povești și acorduri de chitară, leneveala în poienița din fața cabanei, mângâiați de razele soarelui, amuzați de jocul câinilor, mâncarea la ceaun, prieteni, tinerețe, veselie…

Photo Photo

Leave a Comment

Filed under Călătorii

Cuvântul zilei: filodorma

Eu nu-l știam. L-am decoperit în Provizorat, de Gabriela Adameșteanu, și l-am căutat în Dex:

FILODÓRMĂ, filodorme, s. f. Sumă de bani pretinsă în mod ilegal de cineva în schimbul unui avantaj; filotim  (2). – Din ngr. filodórima.

Dar doamna Adameșteanu are o definiție personalizată a termenului:

Filodormă era cuvântul magic pe care mama și unchiul Ion îl șușoteau după ce stingeau lumina. Atunci începea o poveste despre cum, cu ajutorul unei filodorme, probabil o zână bună, au să găsească ei altă casă, mai mare, și au să scape de scandalurile cu proprietarul. Iar în toamnă, în primăvară, vor veni americanii și totul va fi bine.

Letiția a ținut cuvântul filodormă, undeva, într-un colț al minții, până când Petru i-a dat și definiția exactă: filodormă= sumă de bani plătită funcționarilor corupți de la ICRAL în schimbul unui contract de închiriere pentru o casă naționalizată, destinată, în principiu, doar cadrelor din aparatul de Partid, de stat și Securitate. Iar Letiția îl ascultase dezamăgită: nu îi plac dicționarele și nici felul în care Petru se înverșunează să distrugă orice aură magică.

Va urma…

 

2 Comments

Filed under Citate, Cuvântul zilei, Lecturi

Portocalele nu sunt singurele fructe

Portocalele nu sunt singurele fructePortocalele nu sunt singurele fructe, Jeanette Winterson, Editura Humanitas, 2008, traducere din engleză și note de Vali Florescu

În câteva cuvinte, este o carte pentru care se pare că autoarea s-a inspirat din propria experiență și care explorează relațiile dintre o mamă și fiica sa adoptivă, extrapolate la nivelul micii comunități profund religioase în care acestea trăiesc. Fanatismul religios al mamei și alegerile personale ale fiicei sunt cei doi factori principali care determină evoluțiile lor ulterioare.

Așadar, este o carte despre bigotism, despre intoleranță față de devierile sexuale, despre renegare, despre dragoste în multiplele ei forme (a mamei pentru Dumnezeu, pentru fiică și pentru comunitatea de care se îngrijește; a fiicei pentru mamă, pentru fata de care se îndrăgostește, pentru prietena care a sprijinit-o tot timpul, pentru Dumnezeu etc.), despre maturizarea, înțelegerea și toleranța la care ajung în timp și mamă, și fiică (de unde și titlul).

Mie romanul nu mi-a plăcut în mod deosebit, deși a câștigat un premiu (Whitbread First Novel Award – nu știu cât este de prestigios) și a fost urmat de alte scrieri de-ale autoarei care au fost la fel de apreciate de critică și de public. Probabil că și pe unii, și pe alții i-a impresionat subiectul delicat încă pentru anul 1985, când a fost scris romanul, structura ingenioasă (o alternare de narațiune la persoana întâi și episoade fictive, încărcate de subînțelesuri, un soi de parabole) și umorul care răzbate dincolo de drama personajului. Hm, de fapt, toate astea ar fi suficiente motive pentru care ar fi trebuit/putut să-mi placă mai mult și mie, și totuși…

Eu am făcut un exercițiu cu cartea asta, în sensul că am citit-o în română (am găsit-o la Kilipirim cu 5 lei), iar acolo unde am fost nedumerită am recurs apoi la varianta în engleză.

Îmi pare rău, a zis negustorul, eu decât portocale vând.

M-am holbat la fraza asta câteva secunde bune, întrebându-mă dacă a fost o scăpare de traducere/redactare/corectare (greu de crezut, totuși) sau o exprimare intenționat agramată, tipică pentru personajul respectiv. Într-adevăr, replicile de mai jos confirmă a doua variantă, dar de curiozitate am căutat și versiunea în engleză.

Sorry, said the seller, I only does oranges.

M-am întrebat câți dintre cititori și-or fi pus întrebarea de mai sus, câți nici n-or fi observat greșeala, copleșiți sau adepți ei înșiși ai „decât”-ului de toate zilele, și ce traducere aș fi ales eu. Sau cine are ochi, să vadă, cine nu, nu? Chiar sunt curioasă care este punctul de vedere al unui redactor în astfel de situații. Mi-aduc aminte de o discuție mai veche în care erau opuse două opinii: una mai binevoitoare, că cititorul ar trebui ajutat să înțeleagă referințele, contextul etc., și alta un pic mai „elitistă”, cum că dacă originalul nu explică, nici traducerea nu ar trebui s-o facă. Oricum, ar fi un bun subiect de dezbătut.

Câteva pagini mai târziu, o antreprenoare de pompe funebre povestește despre noul ei contract cu azilul de bătrâni de la marginea orașului:

Contează banii care-i ai, m-a încredințat ea, lăudându-mi-se cu noile ei modele. Ălora de acolo le place să știe că sunt tratați cum se cuvine. Nimeni nu-mi cere nenorocitele alea de cruci.

 Și originalul:

`It does mek a difference money does,’ she assured me, showing off her new designs. They like proper remembrance up there. None of them bloody crosses.

Love the accent! 🙂 Dar cum redai culoarea personajului în română? Mă îndoiesc că ar face acordul, totuși (ălora?).

Eh, m-au luat valul și cârcotelile de traducătoare, dar probabil nu toată lumea e atentă la lucrurile astea. Oricum, și dacă vă preocupă traducerea în detaliu, și dacă doar vă atrage subiectul (sau măcar titlul) romanului, vă urez lectură plăcută și vă aștept să stăm la povești.

6 Comments

Filed under Lecturi, Recenzii

Cititorul din peșteră

Cititorul din pesteraCititorul din peșteră, de Rui Zink, Humanitas, 2014, traducere din portugheză de Micaela Ghițescu

Zilele astea sunt cam pline, pline de muncă, de politică, de agitație pe toate planurile, așa că nici de citit nu prea mai am timp sau energie. Cu toate astea, nu m-a lăsat inima să abandonez într-un colț, uitate, cărțile cumpărate de la Kilipirim, așa că am luat-o pe cea mai mică dintre ele și am citit-o într-o seară.

Deși subțirică (vreo 80 de pagini), Cititorul din peșteră este plină de semnificații și de referințe literare și, în ciuda unor fragmente mai încărcate de teorie, este foarte plăcută ca lectură. Narată de un puști cam năzdrăvan care ajunge din greșeală pe o navă, călătoria lui clandestină ne poartă pe mare, pe o insulă unde trăiește un „monstru” și înapoi în civilizație, dar, de fapt, este doar un pretext pentru a (re)descoperi lumea cărților.

Referințele literare sunt numeroase, încă de la început, ca să numesc doar câteva: de la Cântarea cântărilor și Moby Dick, la O mie și una de nopți, Ocolul pământului în 80 de zile, Aventurile lui Tom Sawyer, apoi la clasicii ruși: Anna Karenina, Crimă și pedeapsă, Război și pace, la cărți pentru copii și poezie.

Paragrafele care compară cititul cu privitul la televizor sau care cuprind lecții de stil ar merita făcute postere. 🙂

– Acum aproape nimeni nu mai citește.

– Nu citiți? Atunci ce faceți? Cum vă petreceți timpul?

– Păi… se dau multe jocuri la televizor. Mai sunt concursurile… (…)

– Telenovelele? a urlat monstrul aproape împingându-mă în prăpastie cu forța plămânilor săi. (…) Cititul înseamnă să faci lucrurile să se întâmple în capul tău. Nu stai să te zgâiești la un perete vorbitor! (…) Poate să pară același lucru, băiete, dar de fapt este exact contrariul. Asta-i bună!

sau

Viața nu înseamnă să șezi pe canapea și să dai din degete așteptând să apară pe ecran ceva care să te scoată din toropeală. Bine, dacă vrem ca viața să fie asta, nu va fi mai mult de atât, dar nu mi se pare cel mai bun mod de a ne folosi de ea. O carte ne cere să mergem noi la ea. Un ecran cu imagini și tâmpenii nu. Este diferența dintre a călători și a sta pe loc. Cartea ne obligă să călătorim, televiziunea să rămânem gură-cască. (..) Și a călători are întotdeauna mai mult haz decât a rămâne pe loc. Nu ți se pare?

Din carte nu lipsesc:

intertextualitatea: dacă nu ați recunoscut deja referințele, este de ajuns să aruncați o privire la final. Ca să dau doar două exemple: monstrul căutat se numește Anibalector, de fapt, Animal Lector, a se vedea asemănarea fonetică cu Hannibal Lecter, personajul din Tăcerea mieilor, iar traiectoria lui seamănă cu cea a lui King Kong; 

umorul: 

Am fi folosit cloroform dacă ar fi fost deja inventat.

(spoiler!) sau pentru vina sa, este condamnat să presteze

…o formă de serviciu civic pe tot restul vieții. Drept pedeapsă m-au obligat să fiu scriitor, soartă pe care n-o doresc nici celui mai mare dușman. E mai rău decât închisoarea pe viață! Ne petrecem timpul așezați la o masă, în fața hârtiei albe sau a calculatorului gri;  fundul ni se înmoaie de atâta stat jos și scriem, expuși la artroze, și scriem, și scriem – istorii pe care, pe deasupra, nu le citește aproape nimeni, dacă nu sunt adaptate pentru cinema sau televiziune. E ceva foarte frustrant, vă spun eu.

și surprizele (dar pe astea nu vi le zic eu).

V-o recomand, așadar, și veți vedea că, până la urmă, Cititorul din peșteră nu este numai un îndemn la lectură, ci și o mărturie despre prietenie, maturizare și sacrificiu.

Leave a Comment

Filed under Lecturi, Recenzii