Monthly Archives: octombrie 2014

Kilipirim 2014

Dintre toate târgurile de carte, Kilipirimul îmi plăcea cel mai mult. Sala Dalles era un loc intim, călduros și primitor în care puteai să dai două-trei ture pe la standuri până să te declari mulțumit de „recoltă” sau să te strecori prin mulțime ca să vezi mai bine oferta și să răsfoiești câteva cărți. Învățasem locul fiecărei edituri, aveam o ordine anume în care le vizitam, un ritual, dacă vreți. De acolo mi-am cumpărat cele mai multe cărți, de fiecare dată, deși Gaudeamus și Bookfest sunt mult mai mari și propun o experiență mai complexă.

Anul ăsta, târgul de chilipiruri Kilipirim are loc la Unirea Shopping Center, Aripa Călărași, etajul 2. Nu mai fusesem de o groază de timp pe acolo, așa că m-am învârtit un pic până l-am găsit (bine, faptul că eram cam bezmetică și că, în general, am un simț al orientării extraordinar nu are nicio legătură). Magazinul de la intrare plin de tot felul de haine haioase, cosmeticale și buline anunțând reducerile de la târg a fost cam derutant, eu mă așteptam să văd cărțile din prima, dar măcar m-a amuzat discuția aprinsă despre alegerile din weekend. Calea până la standurile editurilor e lungă, mai întâi trebuie să treci pe lângă produse apicole, cosmetice, pietre semiprețioase, obiecte pline de energii pozitive și alte invitații la a te adânci în (ridica la?) spiritualitate.

O noutate interesantă a fost un nene anticar (sau doi?) care vindea cărți vechi de toate felurile la 1 leu/bucata. Am încercat să le trec în revistă, dar mi-a înțepenit gâtul rapid și am renunțat. Oricum, opriți-vă și scotociți, care aveți răbdare!

Editurile prezente mi s-au părut mai puține anul ăsta sau poate doar standurile erau mai mici. M-am dus joi după-amiază ca să nu fie aglomerat și n-a fost, probabil în weekend o să meargă mai multă lume. Rău așa, rău așa, cine să ne mai înțeleagă?! Oricum, prețurile au fost bune, începând cu 5 lei la Humanitas până la… nu știu, cea mai scumpă carte pe care am luat-o eu a fost 29 de lei (față de 45) la Univers. La RAO nu m-am oprit (muahahahahaha!!!) – prietenii știu de ce.

Cam asta am cules eu de acolo și abia aștept să le citesc. Crește teancul…

Kilipirim 2014

10 Comments

Filed under Evenimente

Madame Mallory și micul bucătar indian

Madame Mallory și micul bucătar indianMadame Mallory și micul bucătar indian, de Richard C. Morais, Humanitas, 2014, traducere din engleză și note de Ioana Vîlcu

După o perioadă mai solicitantă, am simțit nevoia de o lectură mai ușurică și relaxantă, așa că am ales un roman despre întâlnirea dintre două culturi culinare, despre care auzisem numai de bine la Clubul Denisei de la librăria Humanitas Kretzulescu.

Nu știu de ce, mi-a fost destul de greu să-l citesc, nu a fost genul de carte pe care să n-o pot lăsa din mână sau la care să mă gândesc nerăbdătoare a doua zi. Poate din cauză că am mers cu sacul la pomul lăudat, deși asta e ceva foarte subiectiv, uneori poți să fii pe aceeași lungime de undă cu cei care o laudă, alteori nu. Mă rog, cartea are și momente bune, în special multele pasaje culinare, care te fac să crezi că autorul a fost într-adevăr un împătimit al bucătăriei sau că s-a documentat foarte bine.

Ce mi-a plăcut mai puțin a fost stilul inegal: mi s-a părut că autorului nu i-a fost prea clar ce urmărește sau că nu a știut cum să păstreze o linie directoare constantă. Romanul este structurat în patru părți, fiecare fiind dedicată unei zone geografice/culturi și, implicit, unei etape din viața protagonistului: Mumbai, Londra, Lumière și Paris. Primele două părți pregătesc povestea centrală a romanului, care, așa cum o arată și titlul, constă în întâlnirea providențială a lui Hassan cu Madame Mallory. Până aici toate bune și frumoase, evocările Indiei natale sunt pline de culoare și arome, lumea nouă, oricât de diferită, își exercită încet-încet atracția asupra micului indian, iar combinația este foarte reușită. Ei bine, ceea ce, în mintea mea, ar fi putut să fie doar un epilog, adică plecarea lui Hassan la Paris și viitoarea sa carieră de succes, ajunge să ocupe partea cea mai mare din carte într-un registru diferit, în care farmecul inițial lasă loc unor aspecte mai grave: criza economică, relațiile cu angajații, mărirea TVA-ului pentru restaurante care duce la prețuri foarte mari, clienți mai puțini și, deci, pierderi financiare, naționalismul francezilor, discriminarea rasială, diferențele dintre bucătăria moleculară, deconstructivistă, super rafinată și sofisticată și bucătăria tradițională franceză etc.

Pentru mine, a fost ca și cum aș fi citit două romane diferite, primul aparținând unui scriitor talentat, al doilea unui jurnalist social. Cumva, fuziunea dintre cele două nu i-a reușit, ceea ce mie mi-a cam stricat plăcerea lecturii. Redau totuși mai jos niște fragmente care mi-au plăcut pentru felul în care grația, dragostea, trăirile, viața, în general, sunt văzute prin prisma pasiunii pentru bucătărie și, uneori, redate chiar cu umor:

Puține lucruri sunt mai elegante decât un tânăr din Kerala, negru ca tăciunele, care taie coriandru: o rafală de lame de cuțit, bubuitul fiecărei tăieturi și frunzele și cozile rebele se prefăceau pe loc într-o pulbere verde, măruntă. O grație de neegalat.

*

Prietena nu era acolo, doar o pisică de pe pervaz părea destul de jignită de apariția noastră. Pe masa din sufragerie era un bol de lemn plin cu banane, iar apartamentul mirosea a fructe putrezite, a nisip pentru pisici și a mochetă veche, mucegăită. Dar acolo, în patul îngust de sub lucarnă, Abhidha și-a dat jos puloverul cu guler în V și m-a lăsat să-mi frec bine fața de nucile ei de cocos, în timp ce mâinile ei trăgeau de cureaua mea. Iar în noaptea aia, după o tăvăleală bună, am dormit încolăciți, cu fundul ei lipit de zona mea inghinală, fericiți ca două prăjituri marocane în formă de semilună.

*

 Timp de trei zile ne-am îmbibat cu căldura toscană și am înotat, adunându-ne în fiecare seară ca să luăm cina pe terasa de pe acoperiș de la pensione, în timp ce soarele apunea peste munți.

Cane, i-a spus tata ospătarului. Cane rosto.

– Tata! Tocmai ai comandat un câine fript!

– Nu. Nu. Nu-i adevărat. A înțeles.

– Vrei să zici carne. Carne.

– O, da. Da. Carne rosto. Și un piatto di Mussolini.

Ospătarul perplex a plecat după ce i-am explicat că tata vrea de fapt o farfurie cu midii, și nu pe dictator pe farfurie.

*

Tata ne-a privit cu răceală, de parcă l-am fi trădat, dar încetul cu încetul asprimea de pe chip a început să-i dispară; a fost ca un miracol tăcut, ca atunci când te uiți cum se încălzește o bucată rece de grăsime de rață într-o tigaie încinsă.

*

Dorind să-i aduc lui Paul un omagiu, pentru noaptea cinei comemorative am împrumutat tehnicile de bază ale poularde-ului său și le-am aplicat potârnichii, care se știe bine că era pasărea lui preferată de vânat. A rezultat o carne extrem de aromată, aproape mortală. Am umplut păsările cu mere glazurate – în locul legumelor tăiate julien -, iar apoi le-am băgat sub piele felii de trufe negre. Păsările arătau de parcă erau îmbrăcate pentru o înmormântare victoriană și de aici le-a venit și numele: „Potârnichea îndoliată a lui Paul”. Evident, somelierul meu a fost cel care a avut inspirația să servească la acest fel de mâncare un Côtes du Rhône Cuvée Romaine, din 1996, un vin roșu robust, care te ducea cu gândul la câini gâfâind și alerți, în timpul vânătorii de vară dintr-o pădure luxuriantă.

Leave a Comment

Filed under Lecturi, Recenzii

Lives in Smoke

(English version below)

Lives in Smoke, de Enrica Aragona și Luca Ducceschi, apărută la editura Nero Press Edizioni, traducere din italiană în engleză de Anthony Mazzorana

Spuneam deunăzi că m-a rugat un coleg de breaslă să scriu o recenzie despre o nuvelă tradusă de el din italiană în engleză. M-a bucurat invitația sa, așa că i-am dat curs de îndată ce am avut un pic de timp. Cele treizeci de pagini se citesc foarte repede, nu numai pentru că sunt puține, ci și pentru că autorii au reușit să mențină atenția și interesul ridicate pe tot parcursul lor. O să încerc să intru un pic în detalii fără să fur ceva din plăcerea lecturii.

Deși la prima vedere situațiile și personajele par clișeice (un inspector de poliție a cărui căsnicie cam scârțâie, o amantă roșcată focoasă, o scenă de interogatoriu parcă ruptă din filmele polițiste americane, un caz de crimă cu ramificații personale și dorința inspectorului de a se ridica la înălțimea așteptărilor tatălui, fost polițist de excepție), textul propune diverse piste, pentru ca la final să surprindă cititorul. Stresul, oboseala, fumatul, replicile acide și deducțiile făcute într-un ritm rapid sunt elemente care mi-au amintit de romanele polițiste clasice sau de benzile desenate cu detectivi sau chiar de filmele cu Humphrey Bogart.

Dacă mai adaug și faptul că întreaga acțiune se desfășoară sub mottoul „Always look for the motive before looking for the killer” și că acest scurt thriller s-a clasat pe locul 6 la concursul Best Thriller Award, organizat în 2013 în Cattolica, Italia, poate îi dați o șansă. Versiunea pentru Kindle poate fi cumpărată de pe Amazon la un preț foarte bun.

 Lives in Smoke

Lives in Smoke, by Enrica Aragona and Luca Ducceschi, published by Nero Press Edizioni, translated from Italian to English by Anthony Mazzorana

I was saying the other day that a fellow translator asked me to write a review of a short story he had translated from Italian to English. I was thrilled by his invitation, so, as soon as I had some time off, I proceeded. The roughly thirty pages are a quick read not only because they are few, but also because the authors managed to maintain a high level of attention and interest throughout the book. I’ll try to enlarge on that without spoiling your pleasure of reading it yourselves.

Although at first it may seem that the situations and characters are a bit of a cliché (a police inspector whose marriage is not going so well, a fiery red-headed mistress, an interrogation scene that seems taken from an American detective movie, a murder case with personal ramifications and the inspector’s need to live up to his dead father’s expectations), you’ll find that the text comes up with various leads only to surprise the reader at the end. The stress, the fatigue, the smoking, the acid comebacks and the fast deductions are all elements that reminded me of the classic mystery novels or of the detective comic books or even of a good Humphrey Bogart movie.

Let me also add that the motto of the whole story is ”Always look for the motive before looking for the killer” and that this short thriller ranked 6th at the 2013 Best Thriller Award in Cattolica, Italy. Give it a shot, if you catch my drift! 😉 The Kindle version can be downloaded from Amazon for a very good price.

2 Comments

Filed under Lecturi, Recenzii

Ciucaș (toamna)

Pentru că anul ăsta a fost frig, a bătut vântul și ne-a și nins, am cedat bucuroși tentației de a rămâne în cabană la caldurică, povești și cântece de munte. Prin urmare, nu ne-am mai dus pe coclauri și nu am nici poze noi, așa că o să marchez ieșirea din Ciucaș din octombrie ăsta cu niște poze mai vechi, că tare-i frumos Ciucașul pe soare și merită văzut.

DSCN2446

Pozele astea sunt din 2012 și e posibil ca unii dintre voi să le mai fi văzut, dar pentru cine nu a fost pe acolo și vrea să-și facă o idee, cred că sunt numai bune ca să stârnească apetitul de o drumeție.

DSCN2447

DSCN2448

DSCN2449

DSCN2450

DSCN2451

DSCN2464

DSCN2465

DSCN2466

DSCN2467

DSCN2468

DSCN2470

DSCN2471

DSCN2473

DSCN2484

DSCN2485

DSCN2488

DSCN2489

DSCN2494

DSCN2501

DSCN2502

DSCN2510

DSCN2517

Că tot vine Halloweenul! :p

DSCN2532

Și că Doamna Toamnă e frumoasă pe drumuri de munte…

DSCN2549

DSCN2556

DSCN2568

DSCN2579

 

 

7 Comments

Filed under Călătorii

Borges despre Borges (I)

Ziceam ieri că am început să răsfoiesc Borges despre Borges, un volum de convorbiri îngrijit de Willis Barnstone, apărut la editura Dacia în 1990, în traducerea Mihaelei Simion Constantinescu. Paginile aproape îngălbenite de vreme sunt pline de sublinieri cu creionul. (Deh, mă impresionau multe în adolescență, când am citit cartea prima dată.) Spicuiesc:

Borges despre Borges

Un poet trebuie să considere toate lucrurile ca fiindu-i date, chiar și nenorocirile. Nenorocirile, înfrângerea, umilința, nereușita, acestea sunt uneltele noastre. Doar nu crezi că atunci când ești fericit poți să produci ceva. Fericirea constituie un scop în sine. Însă ni se dau greșelile, ni se dau coșmarurile aproape în fiecare noapte, iar sarcina noastră este să le transformăm în poezie. De-aș fi un poet adevărat, aș simți că fiecare moment al vieții mele este poetic, că fiecare moment al vieții mele este un fel de lut pe care trebuie să-l modelez, să-l formez, să-l mistui în poezie. Deci nu cred că trebuie să-mi cer scuze pentru greșelile mele.

BorgesSursa foto

Când am început să scriu, foloseam un stil foarte baroc. Făceam tot ce puteam ca să fiu Sir Thomas Browne, Gongora sau Logones sau altcineva. Apoi încercam mereu să înșel cititorul, folosind necontenit arhaisme sau neologisme. Acum însă încerc să folosesc cuvinte foarte simple. Încerc să evit ceea ce în engleză se numesc cuvinte dificile sau cuvinte de dicționar. Fac tot posibilul să le evit. Și cred că cea mai bună carte a mea de nuvele este ultima pe care am scris-o, Cartea de nisip; în ea nu există nici un cuvânt care să-l încurce pe cititor. Povestirile sunt spuse simplu, deși ele nu sunt deloc simple; din moment ce nu există lucruri simple în univers, totul este complex. Eu le deghizez în povestiri simple. De fapt, le rescriu de vreo nouă sau zece ori, până îmi dau sentimentul de a fi fost scrise într-un mod negijent. Încerc să fiu cât se poate de banal. Dacă nu-mi cunoașteți cărțile, pe două dintre ele mă aventurez să le recomand atenției dumneavoastră. Prima, o carte de poezii, se intitulează Historia de la luna („Istoria lunii”), iar a doua El libro de arena („Cartea de nisip”). Cât despre celelalte, le puteți da uitării cu ușurință, v-aș fi foarte recunoscător dacă ați face-o, căci eu le-am și uitat.

Cred că murim tot timpul. De fiecare dată când nu simțim ceva, când nu descoperim ceva, când doar repetăm ceva mecanic. În acel moment, ești mort. În același timp însă, viața poate veni în orice clipă. Dacă luăm o singură zi, pe parcursul ei întâlnești multe morți, însă și multe nașteri. Eu încerc să nu fiu mort. Încerc să fiu curios, să simt mereu ceva, iar ceea ce simt se va transforma în poeme, povestiri, fabule. Simt tot timpul, chiar dacă știu că multe dintre lucrurile pe care le fac și le spun sunt mecanice, adică aparțin mai degrabă morții decât vieții.

Leave a Comment

Filed under Citate, Lecturi