1Q84, Haruki Murakami

1q84

1Q84, de Haruki Murakami, apărută la Harvill Secker, în 2011, traducere de Jay Rubin și Philip Gabriel

După ce am terminat de citit „1Q84”, am rămas încă multe zile sub influenţa cărţii. Murakami te învăluie într-o atmosferă bizară, poetică, fantastică, iar stilul său aparent eliptic nu face decât să adauge farmec subiectului.

Deşi complex, sau poate tocmai din acest motiv, subiectul este bine structurat, autorul alternează poveştile în funcţie de personaje, iar perspectivele lor se completează reciproc. Aomame, Tengo, Fuka-Eri, Tamaru, Ushikawa şi toate celelalte personaje din roman sunt foarte bine conturate, prin introspecţie, descrierea rutinei zilnice, episoade din trecut; the Air Chrisalis, The Little People, maza şi dohta sunt apariţii stranii alături de liderul mişcării Sagikake; avem de-a face nu cu o lume paralelă, ci cu un fel de replică deteriorată a lumii obişnuite, ca şi cum, la un moment dat (1984), lumea aşa cum o ştim noi a încetat să existe, iar Tengo şi Aomame s-au trezit într-o altă lume (denumită 1Q84 de Aomame, unde Q vine de la întrebare, şi „oraşul pisicilor” de Tengo, după o nuvelă citită de el).

Cartea este plină de referinţe literare, de la distopia „1984” a lui George Orwell, la Cehov, Proust şi a sa „În căutarea timpului pierdut”, „Alice în ţara minunilor” a lui Lewis Caroll şi altele. Murakami chiar dă dovadă de umor anticipând criticile ce ar putea fi aduse romanului şi dând răspunsuri la ele când Tamaru citeşte recenzii ale nuvelei scrise de Fuka-Eri. La fel, preferinţa lui Aomame pentru bărbaţii de vârstă mijlocie cu un început de chelie şi discuţiile ei cu partenera de aventuri sunt amuzante.

„1Q84” este o carte lungă (925 de pagini), complexă, captivantă, care te face să-ţi pui întrebări, să cauţi răspunsuri, să anticipezi, să revii asupra unor episoade. E un demers anevoios, dar cert e că şi acum, două săptămâni după ce am terminat lectura, încă privesc în sus cu un amestec de teamă şi curiozitate: nu cumva sunt două luni pe cer?

4 Comments

Filed under Lecturi, Recenzii

4 Responses to 1Q84, Haruki Murakami

  1. Să știi că și pe mine m-a marcat „1Q84”. Țin minte că în seara în care am terminat-o am ieșit să mă uit la lună (era lună plină) și parcă așteptam din moment în moment să mai răsară una de culoare verde, mai mică și puțin strâmbă :). Ce mă bucur că am descoperit pe cineva care a simțit același lucru!

  2. Eu cel mai… acut am „simiţit” graniţa dintre real şi imaginar în „La capătul lumii și în țara aspră a minunilor” şi „În căutarea oii fantastice”.
    Dar şi 1Q84 a fost excepţională, mai ales că atinge multe teme sociale.
    Iar Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă şi Underground sunt poveşti reale – una o confesiune despre alergat, triatloane, scriitură şi scriitor – cealaltă, una cutremurătoare despre atacul cu gaz sarin din metroul din Tokyo.
    Da, sunt o mare fană Murakami! 🙂
    Ioana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *