5 cărți de 5 stele citite în 2019

Anul ăsta am fost mai puțin disciplinată cu lecturile, în sensul că nu mi le-am mai notat pe toate pe Goodreads și nu m-a mai preocupat challenge-ul ăla de pe platformă, motiv pentru care retrospectiva obișnuită de la final de an nu prea mai este relevantă. Conform statisticii de acolo, am citit 88 de cărți din cele 100 pe care mi le propusesem (mai puțin decât în ultimii ani), dar, în realitate, unele cărți nu le-am terminat sau le-am citit pe sărite (da, am început să fac și asta, nu mă mai chinui cu o carte dacă simt că nu-mi place suficient de mult sau nu e momentul potrivit pentru ea), iar pe altele nu le-am contabilizat acolo, ci au rămas doar în memoria și biblioteca mea.

Anul ăsta am ieșit destul de mult din zona de confort, și profesional, și personal, și simt că am făcut progrese mari în ambele. Ăsta este și motivul pentru care timpul dedicat în mod normal lecturii s-a împuținat, dar nu-mi pare rău, simt că am câștigat ceva important și că, din evadare și plăcere, cărțile au devenit mai mult sursă de cunoaștere și învățare.

Uitându-mă peste statistica Goodreads, așa aproximativă cum e, observ destule cărți care mi-au lăsat o impresie cel puțin plăcută, așa că aș vrea să menționez măcar câteva, începând cu cele 5 cărți de 5 stele citite în 2019.

Home Fire, de Kamila Shamsie: am citit-o în concediul de vară, fără să știu ceva despre ea dinainte și, deci, fără să am vreo așteptare. Am fost cucerită imediat de stilul autoarei și de subiect: o rescriere a piesei antice Antigona, pe fundalul unor probleme politice și umane contemporane. Printre temele abordate: terorism și securitate, drame de familie, confruntarea dintre două viziuni legate de lumea musulmană și dintre susținătorii lor. În ceea ce privește povestea în sine, în prim plan se află Aneeka și relația ei cu fratele geamăn, Parvaiz, pe de o parte, și cu fiul unui politician, Eamonn, pe de cealaltă parte, ca ilustrare a două lumi diferite, două concepții de viață, două premise pentru dragoste, dramă, semne mari de întrebare. Un interes aparte mi-a stârnit Isma, sora protagonistei, pe care mi-aș fi dorit să o întâlnesc mai mult în roman. Cu o scriitură minunată, un subiect tulburător și cu teme de gândire pentru cititori, cartea asta mi s-a părut una dintre cele mai bune pe care le-am citit anul ăsta. De urmărit apariția ei și în limba română, probabil foarte curând.

Vântureasa de plastic, de Marius Chivu, Editura Humanitas, 2018, ilustrații de Dan Stanciu: despre volumul ăsta de poezii am mai scris pe blog, așa că aici doar reiau recomandarea și vă invit să căutați și să citiți despre o experiență profund umană, transcrisă emoționant, simplu și natural în paginile unei cărți. Iată un fragment din articolul meu, unul dintre foarte puținele de anul ăsta, pe care îl puteți citi integral aici:

Cartea asta a dat cu mine de pământ și m-a făcut să plâng și să zâmbesc amar și să oftez. E multă durere în paginile ei, dar nimic strident, nimic indecent, nimic nelalocul lui. Niște imagini tare frumoase și surprinzătoare și multă simplitate, sensibilitate și onestitate în toată povestea. Fiindcă este o poveste de la cap la coadă, despre boala mamei și eforturile familiei de a face față situației, cu tot chinul, dar și zâmbetele și lecțiile de viață pe care le aduce schimbarea. Sunt scene grele din spital, cu toată recuzita și apăsarea caracteristice, dar și recurs la spiritualitate, și muncă de recuperare, și roluri inversate: copilul devenit părinte și mama devenită copil, și inserții cu sfaturi părintești emoționante prin simplitate, bunătate și înțelepciune, și – peste toate – dragostea filială.

Șoareci și oameni, de John Steinbeck, Editura Polirom, 2013, traducere de Dana Crăciun: deși a fost o recitire, forța acestui scurt roman, premiat cu Nobelul pentru literatură în 1962, m-a lovit în plin. În cele 160 de pagini este concentrată atâta umanitate, cu tot ce înseamnă ea: speranță și vulnerabilitate, dar și dorință și gelozie, empatie, dar și violență, prietenie, dar și ură, milă, dar și teamă, încât, citind povestea celor doi zilieri, nu am putut decât să recunosc, încă o dată, că Steinbeck este unul dintre autorii mei preferați din toate timpurile. De văzut și ecranizarea, cu John Malkovich și Gary Sinise (ultimul a semnat și regia).

Ispășire, de Ian McEwan, Editura Polirom, 2014, traducere de Virgil Stanciu: încă o carte care m-a surprins plăcut. Știam de ea de mult și auzisem și de film (pe care încă nu l-am văzut, dar uite o idee bună pentru zilele astea de vacanță), numai că, din cine știe ce motiv, tot amânam să o citesc. Nu mă așteptasem să-mi placă atât de mult, însă, odată ce am început-o, cu greu m-am dezlipit de ea. Nu pot să spun că unele părți m-au atras mai mult decât altele, de exemplu, povestea de dragoste mai mult decât fragmentele despre război, sau psihologia personajelor mai mult decât răsturnarea perspectivei. Mi s-a părut cu totul foarte inteligent construită și echilibrată și, evident, foarte bine scrisă. Nu sunt o fană a descrierilor grafice ale scenelor de război, dar am fost atât de cucerită de cele din acest roman încât am devorat fiecare detaliu. Ce dovadă mai mare a măiestriei lui McEwan pot cere? 

Constelația fenomenelor vitale, de Anthony Marra, Editura Humanitas, 2015, traducere de Ioana Avădani: o carte dură și emoționantă despre Cecenia și viața oamenilor afectați de război, atât individual, cât și la nivel de comunitate. Firul narativ sare înainte și înapoi în timp, purtându-ne prin trecutul personajelor și explicând relațiile dintre ele, pe fundalul unei lumi distruse de violență, din care cu greu răzbat câteva firicele de speranță. Mi-a plăcut mult, de la subiectul abordat până la alegerea personajelor și a poveștilor lor, de la detaliile legate de istoria generală la cele ale istoriilor personale, de la temele exploatate (istorie, război, familie, dragoste, umanitate, solidaritate, trădare, speranță etc.) la stil. O surpriză foarte plăcută. Recomand.

P.S. Un singur lucru m-a deranjat: sunt destul de multe greșeli de literă. Pentru cineva obișnuit să le vâneze oriunde, asta a fost cam enervant. Dacă vă absoarbe povestea cu totul și nu mai sunteți atenți la ele, cu atât mai bine.

Alte cărți care mi-au plăcut mult și pe care le-aș menționa ca lecturi recomandate din 2019: Pachinko, de Min Jin Lee, apărută și la Nemira în traducerea Cristinei Nan, Maybe You Should Talk to Someone: A Therapist, Her Therapist, and Our Lives Revealed, de Lori Gottlieb, apărută și în română cu titlul Poate ar fi bine să discuți cu cineva: un psihoterapeut, psihoterapeutul său și viețile noastre dezvăluite, Editura Litera (nu știu cine a făcut traducerea, fiindcă pe site-ul editurii sau pe cele ale librăriilor online consultate nu am găsit nicio mențiune; poate Lori Gottlieb a scris-o direct în română, cine știe?), Tihna, de Attila Bartis, Editura Polirom, traducere de Anamaria Pop, Acasă, pe Câmpia Armaghedonului, de Marta Petreu, Polirom, Sonia ridică mâna, de Lavinia Braniște, tot la Polirom (cred că majoritatea cărților mele preferate au apărut la editura asta, bravo!), 2019, e proaspătă, caldă și bună, cum ne-a obișnuit Lavinia, Pe pământ suntem strălucitori o clipă, de Ocean Vuong, Editura Storia, traducere de Ioana Miruna Voiculescu. Ar mai fi câteva, dar mă opresc aici.

Pentru anul viitor, îmi propun să nu-mi mai propun nimic legat de cărți. 🙂 Adică să nu mai folosesc challenge-ul de pe Goodreads, să citesc fix ce am chef, când am chef, să nu mai alerg după cărți premiate și la modă, să mă feresc de capcana snobismului literar și să mă intereseze mai puțin statisticile și tendințele. În schimb, o să continui să cumpăr și să citesc literatură română și să împrumut cărți de la bibliotecă, să traduc și să vorbesc despre ceea ce am tradus, să mă bucur de cărți, fără a neglija și alte plăceri ale vieții.

Vouă vă urez să aveți un an așa cum vi-l doriți și chiar mai bun și să vă bucurați și de viețile din cărți, și de viața proprie, pagină cu pagină, zi de zi!

5 Comments

Filed under Recenzii

Cartea năsoaselor, de Alexandra Rusu

Editura Vellant, 2016, ilustrații de Loreta Isac

O carte pe care pusesem ochii de mai mult timp și pe care abia acum, la Bookfestul de anul ăsta, mi-am cumpărat-o. Am și citit-o, dar ce zic eu, am devorat-o aproape toată odată, pufnind în râs de una singură pe bancă, în parc, ceea ce zic eu că e semn bun.

Dar să vă povestesc mai pe îndelete! Încă de la primele rânduri îți dai seama cu ce fel de personaje și de umor ai de-a face, deși surprizele nu încetează să apară pe parcurs. De unde le-o fi scos Alexandra, Doamne? Fiți atenți aici:

Dimineața începuse banal. Șapte chelneri mă serveau la masă, în timp ce cântau la câte două instrumente muzicale. Eram faimos, se vedea după micul dejun. Cei mai faimoși nu mănâncă nimic, dar eu eram cunoscut doar în Italia, bella mia, și aveam embrioni de prepeliță în dulceață de ghimbir, greieri bio copți în pergament și lapte de mesteacăn dezrădăcinat. Sunt Maurizio Furlini, motanier, și am scris o carte. Așa începe. Mi-a adus bani, faimă și nenorociri. Dar nu așa se termină. Cartea mea a mâzgălit obraji, a cusut răni și a săpat în carne vie, a ridicat ziduri și a dărâmat imperii. (…) Conține tot ce am învățat la Înalta Școală de Idei, Comprese și Bășini, e doctoratul meu total, ca să zic așa, cum au mai zis și alții.

Avem așadar de-a face cu un personaj savuros și pitoresc, chemat să ajute trei prințese surori din Regatul de Ditai-Nasul, Hermina, Sandrina și Carina, care trăiesc în Castelul din Piftie. Acestea nu au pretendenți, fiindcă toți prinții cad pe capete în regatul vecin, peste care domnește Matilda, zisă și Maty, o frumusețe cam… slinoasă, puturoasă și deloc grațioasă. Premisele sunt create pentru o poveste din ce în ce mai ciudată și mai neașteptată, cu personaje care mai de care mai fanteziste și cu umor din plin.

O carte mai degrabă pentru adulți, cred, decât pentu copii, deși mintea și imaginația copiilor sunt mult mai libere și mai permisive decât ale noastre, așa că s-ar putea să aprecieze și ei povestea, ba chiar mai mult decât unii adulți (încuiați). Ahem, n-am zis asta. Ce zic, însă, este că Alexandra Rusu are o fantezie fără limite și combină trei prințese feministe cu un concurs de frumusețe, cu diverse concurente improbabile, un afacerist, un balon zburător îndărătnic, un superstar dansator cu nasul cârn, pe nume Michael, un scriitor celebru pe care nu-l citește nimeni, James Joyce, și, printre altele, un deznodământ surprinzător.

Și ilustrațiile ies din tipar, niște desene destul de abstracte în alb și negru, cu tușe de galben și albastru, care se potrivesc foarte bine, zic eu, cu stilul și povestea în sine. Închei, cum altfel, ca o năsoasă, întrebându-vă și eu retoric:

Atunci și noi, năsoasele, dacă am fi singure în univers, am fi frumoase?

Leave a Comment

Filed under Recenzii

Poveste pentru Maria, de Ioana Bâldea-Constantinescu

Poveste pentru Maria. O carte despre copilărie, părinți și dragoni. Editura Nemira, 2019

Cu căldura și sensibilitatea cu care ne-a obișnuit deja, Ioana Bâldea-Constantinescu vine cu ideea de a păcăli oarecum trecerea timpului păstrând negru pe alb diverse amintiri, gânduri, vorbe, stări și întâmplări din viața ei de mamă. Rezultatul este o poveste în care, pe lângă Maria, apar dragoni, cărți nenumărate, de la Harry Potter, Marele Uriaș Prietenos, Cronicile din Narnia, Paddington și alții până la Proust, Kafka, Melville și Foer etc., muzici care mai de care, incursiuni în trecut și proiecții într-un viitor temut, toate însoțite de ilustrațiile Mariei. În cuvintele autoarei, „Maria care vei fi și Ioana care am fost se joacă un soi de v-ați ascunselea în povestea asta”.

Articolele din diverse reviste culturale (LiterNet, Dilema veche, Orizont), reunite aici, capătă coeziune și sunt parcurse de același fir roșu: dragostea de mamă, cu toate grijile și temerile ei, cu jocurile și certurile inerente, cu oboseală, rutină, stress și timp niciodată de ajuns, dar și cu distracție, plimbări, povești citite sau inventate, cu numeroase referințe literare (cum îmi place mie) și cu sfaturi sau explicații pentru Maria, că doar ei i se adresează textul.

Cu toate acestea, mie cartea Ioanei Bâldea-Constantinescu mi s-a părut nu numai o imortalizare a prezentului pentru Maria din viitor, nu numai o colecție de amintiri plăcute, spre propria aducere aminte, ci și o pledoarie (poate involuntară) pentru maternitate combinată cu un exercițiu de curaj și sinceritate. Maternitatea nu este idolatrizată, ci vine la pachet cu griji, cu îndoieli, cu spaime, cu vina de a nu petrece suficient de mult timp cu copilul sau cu angoasa că alte mame reușesc să facă totul perfect (mai ales în bucătărie). Cu toate astea, dragostea care transpare din paginile cărții pare să nu aibă egal.

Ce m-a emoționat cel mai mult a fost dialogul direct cu Maria, grija de a-i explica diverse nume sau referințe, confesiunile, cu toată vulnerabilitatea și nesiguranța pe care le implică acestea, și sfaturile părintești.

E felul meu de a-ți spune că poți să schimbi lumea, că nu trebuie să mergi cu turma, că nu e cazul să te resemnezi. Sigur, e ușor în teorie. În practică, lămâile alea sunt acre. Limonada, în sine, pare o mare cucerire. Singura posibilă. Dar nu e. Dacă ai vrut portocale și ai primit lămâi, caută portocala. Trebuie să fie pe undeva. Altundeva. Și, dacă nu e, crede-mă că poate fi inventată.

De fapt, nu, ce m-a impresionat cel mai mult a fost că, deși eu nu sunt mamă și poate, prin prisma acestui fapt, nu fac parte din publicul țintă al cărții, cuvintele Ioanei tot au ajuns la mine și m-au pus în ipostaza de fiică într-un dialog imaginar cu propria mamă.

Leave a Comment

Filed under Recenzii